Pasesc in neand pe praf de stele
imi este sete, stropi de nimic ma izbesc in fata
imi fac in ciuda si ma amgesc.
timpul se scurge, iar eu imbatranesc
dar ce caut? inaintez cu speranta ca acolo exista ceva
cu speranta ca stropii aia de nimic se vor transforma in stropi de fericire
sa iau unul si pentru tine, pentru mama si tata, am pentru toata lumea.
imi simt buzele uscate, maresc pasul
imi trec limba peste ele, erau aspre parca ceva ma inteapa
fluxuri electrice imi strapung corpul
se infasoara in jurul meu ca niste panglici albastre
apoi dispar in intuneric lasadu-ma cu mine...
intr-o continua stare de vis, cu speranta ca acolo tot exista ceva!
Ah, starea asta nenorocita!...am trecut si eu prin neant de multe ori si a fost mai rece decat mi-am imaginat vreodata ca ar putea fi...din fericire am scapat! Iti urez sa iti gasesti si tu calea! :)
RăspundețiȘtergereWhat can I say?...Tine capul sus!
Multumesc pentru incurajare, dar sunt stari de moment (dipar, reapar). Nu stiu ce ma determina sa ma pierd in neant, dar uneori imi place...
Ștergere